Dolhești la 1890
Comuna rurală este situată în partea de N a plasei Crasna, fiind mărginită la N de comuna Moșna, la S de Bradicești, la E de Cozmești și la V de judeţul Vaslui. Comuna Dolhești era formată din satele: Dolhești și Pietriș, însumând 902 ha. Populaţia comunei era de 440 familii cu 1500 de suflete și 270 de contribuabili.
Comuna avea două biserici și o școală.
Bugetul era de 2.865 lei la venituri și 2.789 lei la cheltuieli. Existau 450 vite mari cornute, 576 oi, 33 capre, 118 cai și 121 de porci.
Numele dealului „Căprăria" provine de la un bătrân răzeș, numit Căprior care își avea moșia aici iar al dealului „Ulmului" de la un bătrân ulm de pe deal.
Legenda spune că satele Crasna, Bradicești și Dolhești făceau corp comun înainte de 1850 fiind moșia lui Crăsnaș, un ostaș al lui Ştefan cel Mare.
După moartea sa moșia a fost împărţită între fii și o fiică. Partea de moșie de la Crăsniţa aflată pe teritoriul judeţului Vaslui (la 1893) a fost cumpărată la 1882 de Ştefan Rosetti care apoi o vinde cu 32.000 de galbeni lui D. Vidrașcu (proprietar la 1893). Dolheștiul și Brădiceștiul devin moșii răzășești.
Suprafaţa satului Dolhești avea 758 ha. Populaţia număra 260 de familii cu 900 suflete și 150 contribuabili.
Dolheștiul era reședinţa comunei și avea o școală înfiinţată la 1867 unde frecventau 30 de elevi. Biserica a fost ridicată la 1740 fiind slujita de un preot și doi dascăli.
Locuitorii intrau în categoria răzeșilor ocupându-se cu agricultura, cultura viilor și a pomilor fructiferi.
Bradicești la 1890
Este atestată comuna Bradicești în partea de NV a plasei Crasna, mărginită la N de comuna Dolhești, la S de Boţești, la E de Bunești și la V de judeţul Vaslui. Avea în componenţă satele Brădicești și Tălpigeni. Suprafaţa era de 2.960 ha. Populaţia de 320 familii cu 1237 suflete și doar 228 contribuabili. Comuna avea o biserică și o școală și un venit anual de 2.200 lei.
Ocupaţia de bază era agricultura. Locuitorii comunei aveau 481 vite cornute, 78 cai, 2.000 oi și 42 de porci.
Numele satului provine de la vechiul proprietar Brădiciu care a trăit înainte de 1432. Brădiciu este pomenit într-un uric slavon, scris pe pergament, dat la 6940 (1432) la Vaslui de fraţii llie și Ştefan, fii lui Alexandru cel Bun. în uric se făcea referire la alte două persoane care slujiseră cu credinţă domnitorul: „pentru credinţa și slujbele cu dreptate aduse Domniei de fraţii Pan-Moisa, vornic de gloată și fratele lui, Pan-Todor Spătarul, îl miluim cu satul Brădicești, pe Crasna, unde a fost Albu și Brădiciu și altu din Pustia..."
Brădiceștiul rămâne ca moșie a lui Todor Spataru.
Răzeșii satului au făcut moșiile lor danii către schitul satului iar alţii le-au vândut. După secularizarea averilor mănăstirești din timpul lui A. I. Cuza, toate aceste proprietăţi au revenit statului român.
În locul numit Siliștea-Brădicești, cam la 600 de metri departe de sat se află Schitul Brădicești, înfiinţat la 1692 de Varlaam, episcopul de Huși.
Bisericuţa de lemn avea hramul Bunei Vestiri a Maicii Domnului.
Originea satului Pietriș (Pietrișul)
Tradiţia satului Pietriș arată că primele familii de ţigani s-au așezat pe Valea Hruștei (în apropierea cabanei silvice). Erau cam zece familii și două de români (familia Berbecaru și familia Panfil). Berbecarii deţineau foarte multe oi, de aici și numele acestora.
Cele două familii de români s-au strămutat apoi de pe Valea Hruștei pe Valea pârâului Pietriș, la izvoarele acestuia. Ulterior vin aici și alte familii de ţigani care se așează în Deal, spre pădure. Prin înrudirea ţiganilor din Deal cu familiile Berbecaru și Panfil s-a format „cartierul" lingurarilor. Numele acestora provine de la meșteșugul confecţionării lingurilor din lemn, care și astăzi mai persistă la câteva familii.
O parte din ţigani s-au ocupat cu fierăria : familiile Viziru, Băcan, Dangagiu.
În trecut, copii fierarilor mergeau din sat în sat cu unelte (seceri, topoare, balamale etc.) pentru a le vinde.
O altă ocupaţie a fost și este cântatul la instrumente muzicale. Tradiţia spune că primul muzicant al satului a fost Costică Brândușa. Învăţatul la instrumente s-a făcut la Cozmești, mai ales în urma înrudirii unor familii de ţigani din Pietriș cu cei de acolo. Socrii învăţau
ginerii sau pe nepoţi. Astfel au apărut în Pietriș fanfara lui Costică Brândușă sau cea a lui Ştefan Ţurcanu. Aceștia au învăţat și alţi copii ai satului sau de prin alte părţi.
Cătunul Ioniţești
Primii locuitori - familia Olariu. „La Olăraș" - tot de Brădicești, pe partea dreaptă a pârâului Cetăţuia (confecţionau oale).
- În 1930 existau 4 case;
- Familii venite din Brădicești, pe pământurile bunicilor (familia loniţă, fraţi, nepoţi), Iftinca Stroescu, Macovei, Valachi, Bechea.
- Astăzi (2006) doar o familie cu numele de loniţă (loniţă Constantin).
- Morţii sunt duși atât la cimitirul din Podul Oprii cât și la Schitul Brădicești.
- Azi în jur de 15 familii constituie cătunul loniţești.
- Moșia Mândrești din apropiere, avea 400 ha și o deţinea boierul Petru Munteanu, care avea moșii și la Bârlad, Râșcani.
- La Ioniţești exista un tractor nemţesc „Lanz Buldog" cu roată de metal cu pinteni. Constantin loniţă din sat făcea școala de tractoriști la Târzii unde era un centru agricol. Tractorul a fost cumpărat din Germania pe baza unui tabel de obște sătească format din 18 membri din satul Brădicești. De tractor s-a ocupat Simion loniţă.
